Kurzusok

[:ro]

Anul 1, semestrul 1 

Teoria comunicării (comun Filmologie) 

Titular: Prof. dr. Doru Pop 

Descriere: Curs introductiv în principalele teorii și filosofii ale comunicării, obiectivul său principal fiind prezentarea conceptelor și noțiunilor fundamentale necesare înțelegerii proceselor comunicării personale, interpersonale și media. Cursul prezintă cele mai mari paradigme ale comunicării umane și descrie cele mai reprezentative studii și autori din zona studiilor comunicării. 

  

Introducere în limbajul vizual (comun Filmologie) 

Titular: Lect. dr. Horea Avram 

Descriere:  Obiectivul principal al cursului și al seminarului este familiarizarea studenților cu noțiunile de bază ale limbajului vizual. Abordarea cursului este cronologică, de manifestările artistice preistorice, până la cele mai noi expresii vizuale din sfera tehnologiei, punând accent pe trăsăturile definitorii ale celor mai importante epoci și mișcări artistice. În cadrul fiecărei etape istorice, se discută unul dintre elementele importante ale limbajului vizual: de la tipuri de compoziție, la moduri de utilizare a perspectivei, de la valențele plastice ale clar-obscurului, la problema contrastelor de culoare. Abordarea cursului este comparatistă, exemplele istorice fiind discutate în paralel cu repere ale culturii vizuale contemporane, uneori provenite din afara domeniului artei. Modul de desfășurare al cursului combină explicarea riguroasă a conceptelor, analiza vizuală și discuțiile aplicate. Seminarul oferă studenților oportunitatea de a realiza lucrări practice (fotografii, secvențe video), plecând de la temele majore ale expresiei vizuale studiate la curs. 

  

Introducere în limbajul cinematografic 

Titular: Lect. dr. Delia Enyedi (Marchiș) 

Descriere: Cursul explorează noțiunile narative și stilistice de bază ale limbajului cinematografic, în contextul peisajului contemporan al producției, distribuției și consumului de film. Obiectivele urmăresc dezvoltarea de competențe analitice, prin intermediul unor studii de caz asociate temelor abordate, precum și de competențe practice, prin exerciții de filmare.   

 

Fotografie (1) 

Titular: Lect. dr. Daria Ioan 

Descriere: 

 

Tehnici digitale: editare 

Titular: Lect. dr. Ligia Smarandache 

Descriere: Cursul va urmări in paralel însușirea unor reguli de bază ale montajului secvențial narativ cat și dobândirea competentelor in utilizarea programului Adobe Premiere (nivel mediu). Se va avea in vedere realizarea unui scurt material audiovizual in care sa se sugereze continuitatea spațio-temporală a unor acțiuni prin: alternanta cadrelor (folosirea tuturor tipurilor de planuri), diversitatea unghiurilor, respectarea regulii 180, folosirea racordurilor pe mișcare sau continuitatea mișcării in cadru. 

 

Practica echipamentelor audiovizuale 

Titular: Conf. dr. Alexandru Sterian 

Descriere: Scopul acestui curs este de a familiariza studenții specializării CFM cu normele și tendințele actuale de producere a imaginilor și de acordare a conținuturilor captate cu direcțiile estetice ale narațiunii. Norme precum compoziția, mișcarea de cameră, contrastul, iluminarea și culoarea vor fi trecute în revistă. Noțiunile introductive de limbaj audio-vizual vor deveni baza conceptualizării viitoarelor proiecte. 

  

Fundamentele scenariului de film și televiziune (comun Filmologie) 

Titular: Conf. dr. Raluca Sas-Marinescu 

Descriere 

 

Istoria filmului universal (1) 

Titular: Lect. dr. Andrei Simuț 

Descriere: Disciplina analizeaza principalele evolutii, curente si inovatii care au survenit in perioada cinemaului mut, de la inceputuri pana la introducerea sonorului, cu teoriile aferente noilor curente, investigand modurile prin care cinematograful si-a cautat si aflat identitatea. Studentii vor intelege conditiile care au facilitat aparitia si dezvoltarea cinematografului, isi vor dezvolta capacitatea de interpretare a filmelor mute si de a le incadra in curentele specifice (expresionism, impresionism etc). 

 


 

 

Anul 1, semestrul 2 

Bazele sunetului și montajului de film și TV 

Titulari: Lect. dr. Mihaiela Ilea; Lect. asoc. Francisc Koos 

Descriere: Cursul propune familiarizarea cu terminologia specifica domeniului, recunoasterea si construirea (conform normelor impuse de format) a unor montaje tip eseu, reportaj, documentar, film de fictiune etc. Pe baza filmografiei propuse de profesor(completata de cea pentru care studentul are o apetenta mai mare), se vor face prezentari si  analize ale unor stiluri regizorale, din perspectiva tehnicilor de montaj, astfel incat sa cunoasca reperele generale din istoria montajului de film, traversand principalele repere din curentele  cinematografice. 

   

Bazele imaginii de film și TV 

Titular: Conf.dr. Dan Curean 

Descriere: Cursul  teoretizeaza conceptul de imagine și prezinta  momentele definitorii ce au condus la obţinerea imaginii în mişcare precum şi principiile tehnice ce stau la baza funcţionării diverselor prototipuri de inregistrare a imaginii. Descrierea structurii și a funcționalității  aparatelor de filmat  este completata de ilustrarea teoretica si practica a  elementelor de limbaj cinematografic, cu accent pe elementele fundamentale ce compun din punct de vedere estetic  imaginea de film si televiziune. 

  

Fotografie (2) 

Titular: Lect. dr. Daria Ioan 

Descriere:   

 

Bazele regiei de film și TV 

Titular: Conf. asoc. Adrian Sitaru 

Descriere: Cursul își propune familiarizarea studenților cu munca și responsabilitățile unui regizor de film prin studiul comparativ atât al biografiilor cât și al filmelor unor regizori de film importanți. 

  

Istoria filmului și a televiziunii 

Titular: Lect. dr Daniel Iftene 

Descriere: Cursul urmărește familiarizarea cu momentele esențiale în dezvoltarea cinematografiei universale și a televiziunii, din perspectiva evoluției artistice, tehnice și economice. Cu ajutorul analizelor unor pelicule canonice din perioada 1895-2000, studenții vor cunoaște evoluția principalelor curente, școli de film și genuri cinematografice și vor putea să le înțeleagă în corelație cu evenimentele și fenomenele sociale, politice și culturale specifice fiecărei perioade în parte. 

  

Istoria filmului universal (2) 

Titular: Lect. dr. Andrei Simuț 

Descriere:  Disciplina urmareste principalele evolutii, curente si inovatii care au survenit in perioada 1930-2010 in cinematografia universala, de la introducerea sonorului si pana in perioada contemporana, cu teoriile aferente fiecarui nou curent, cu formele de expresie specifice, investigand modurile prin care cinematograful a fost redefinit de filmele marilor regizori. Studentii vor putea sa isi formeze o cultura cinematografica solida, cu o privire panoramica asupra perioadei in cauza, o viziune clara asupra formelor de expresie specifice fiecarui curent, dar si dezvoltarea abilitatilor de interpretare a filmelor, avand capacitatea de a le situa in paradigma culturala specifica. 

  

Istoria filmului românesc (1) 

Titular: Lect. dr. Andrei Simuț 

Descriere: Disciplina analizeaza principalele trasaturi, curente, regizori ale filmului romanesc din perioada 1896-1989, precum si contextele politice care le-au influentat dezvoltarea (in principal instaurarea comunismului), cu accent pe componenta analitica, dar si pe cea istoric-politica. Studentii isi vor forma capacitatea de a privi critic filmul romanesc, de a incadra filmele in contextul cultural si politic, capacitatea de a comunica argumentat opiniile in urma vizionarii filmelor si de a structura un discurs scris. 

  

Genuri de film (1): Aventură, acțiune 

Titular:  Conf. dr. Nicoleta Sălcudean 

Descriere: Cursul are ca obiectiv general familiarizarea studenţilor cu unul dintre cele mai de succes genuri cinematografice: filmul de acţiune şi de aventuri. Se urmărește discutarea aspectelor legate de filmul de acțiune din perpectiva iconografiei și ideologiei acestui gen. Astfel, va fi abordată dimensiunea tehnologică (mijloace de producție, inovație), economică, estetică și socială (incluzând contextul politic și istoric, precum și efectele asupra spectatorului).  

   

Scriere creativă: limbă și stil în audiovizual 

Titular: Conf. dr. Nicoleta Sălcudean 

Descriere:  Studenții se vor familiariza cu noțiuni și concepte legate de stilurile limbii, genuri literare și teoria textului și vor experimenta diferite stiluri de scriere. Se vor compara diferite concepte și teorii legate de scrierea creativă, lectura creativă, teoria textului pentru a evidenția potențialul și limitele comunicării media și a artei filmului. Va fi stimulată creativitatea în scris, dezvoltarea stilului personal, recunoașterea și folosirea diferitelor genuri literare și a diferitelor registre stilistice precum și abordarea unor aspecte importante legate de audioviovizual – angajarea și implicarea publicului, marketing de conținut vizual.  

 

Publicistică cinematografică 

Titular: Lect. dr. Daniel Iftene 

Descriere:  Obiectivul principal al cursului e să le ofere studenților pregătirea necesară pentru a activa în zona jurnalismului cultural, aplicat pe fenomenul cinematografic. Prin cursurile teoretice, studiile de caz și exercițiile practice, aceștia vor obține cunoștințele și abilitățile pentru conceperea, construirea și editarea de materiale publicistice din genuri diferite (știre, interviu, reportaj, editorial, cronică, recenzie etc.). În timpul întâlnirilor, se va insista pe inițierea studentului în formatele publicistice specifice criticii de film.  

 


 

Anul 2, semestrul 3 

Estetica filmului  (comun Filmologie)                                                                   

Titular: Prof. dr. Ioan Pop-Curșeu 

Descriere:  Acest curs își propune, luând ca punct de plecare un fals citat pe care F. Fellini îl face din opera poetului latin Lucretius în filmul Satyricon (1969), să exploreze o temă de mare importanță estetică, anume natura imaginii cinematografice. Construit cu o grijă deosebită pentru arhitectura conceptuală, cursul are patru părți diferite (Natura, Arta, Realia, Illudere) a câte trei întâlniri fiecare, flancate de Introducere și Concluzii. Pe baza unor filme alese cu grijă, din genuri, culturi și perioade cinematografice diferite, cursul urmărește să arate că natura imaginii cinematografice, la fel ca natura umană, este marcată de o dualitate substanțială, specifică. 

 

Teoria și practica mass-media   

Titular: Prof. dr. Doru Pop 

Descriere: Cursul prezintă evoluția cinemaului ca unul dintre cele mai importante tipuri de media contemporane. Studenții sunt familiarizați cu primii teoreticieni ai teoriilor cinematografului universal și sunt ghidați în înțelegerea mecanismelor cinematografice specifice acestui mediu de masă. Principalele probleme discutate, referitoare la specificul media al filmelor, sunt ilustrate cu ajutorul momentelor majore ale industriilor cinematografice mondiale (franceză, americană, rusă, germană). 

 

Producție audiovizuală (1): Non-ficţiune  

Titular: Lect. dr. Mihaiela Ilea 

Descriere: Cursul are  ca scop întelegerea și realizarea unei structuri de  reconstrucţie filmică a realităţii,  integrind informatii din registrele tehnic, artistic si editorial pentru elaborarea unui produs audiovizual de tip reportaj/sau un alt tip de produs de non-fictiune. Odata cu parcurgerea temelor  teoretice si practice ale cursului, se va realiza un ghid de bune practici pentru construirea informatiei în audiovizual, precum și transpunerea  și comunicarea prin imagini și sunet a  unei realități, folosind  elemente specifice  din mass-media și cinemaul  bazat pe nonficțiune. 

 

Producție audiovizuală (2): Filmări complexe  

Titular: Conf. dr. Florin Țolaș 

Descriere: 

  

Fotoprocese   

Titular: Lect. asoc. Cristina Pop-Tiron 

Descriere: Conținutul acestui curs permite însușirea unor tehnici și procedee speciale fotografice analog, cu aplicabilitate conceptuală în cinematografie. Acestea pot ajuta la potențarea expresiei artistice a imaginii, în vederea exprimării cât mai bune a ideilor. Partea teoretică înglobează tehnici de fotografie, calcularea expunerii filmului și a hârtiei (timp, diafragmă) și de developare a filmului și a hârtiei (substanțe chimice, timp de developare). Toate aceste tehnici se învață prin practica în laborator. Partea artistică și conceptuală a acestui curs este la intersecția dintre interesele și curiozitățile studenților, aceștia fiind îndrumați în mod particular pe baza subiectelor alese.    

  

Experiment vizual în filmul scurt 

Titular: Lect. dr. Ligia Smarandache 

Descriere: Partea teoretică va oferi o privire istorică asupra filmului non-narativ de avant-gardă și a cinema-ului extins, în context socio-cultural și în relație cu inovațiile tehnologice (camera pe16 mm, video, televiziune si internet). Exercițiile practice creative se vor dezvolta pe trei direcții: Percepția timpului in cinema (comprimat, dilatat, timp real), Spațiul în cinema și arta video (video ambient, spațiul compozițional, camera 360) sau Relația artistului cu camera de filmat (camera ca penița, ca oglinda sau ca fereastra). Unul dintre filmele realizate va fi dezvoltat ca un concept de proiect cultural in vederea realizării unei aplicații pentru finanțare. 

   

Teoria regiei de film 

Titular: Conf. asoc. Adrian Sitaru / Radu Jude 

Descriere: Dezvoltă capacitatea de analiză a unui scenariu de film și de punere în  practică a activităților, și etapelor, necesare regiei viitorului film. 

  

Producție audiovizuală (2): Proiect media 

Titular: Conf. asoc. Adrian Sitaru / Radu Jude 

Descriere:  Dezvoltă înțelegerea competențelor departamentelor într-o echipă de producție de film și pune în practică lucrul în echipă. 

 

Preproducție de film  

Titular: Conf. dr. Ana Grgic 

Descriere: In this course, the students will be provided with an overview of the preproduction phase within the film industry, and be guided through various aspects that arise during the preproduction phase of any film project. Using the students’ existing short film projects, the production teams will meet with each other and with the faculty staff to discuss the various unique components of their individual projects. Discussions will range in everything from pitching and project development, script breakdowns, crewing, casting, location scouting, permits and insurances as well as shot lists, equipment needs and any other requirements that arise during film preproduction. 

În cadrul acestui curs, studenților li se va oferi o panoramă a stadiului de preproducție din industria de film și vor fi orientați în familiarizarea cu numeroasele aspecte ale acestei faze, valabile pentru orice producție de film. Valorificând proiectele de scurtmetraj deja existente ale studenților, echipele de preproducție vor organiza întâlniri între ei și cu membri ai facultății pentru a discuta componentele unice din proiectele lor individuale. Discuțiile vor avea o largă deschidere, vizând atât fazele de propunere, cât și de elaborare a proiectelor, gestionarea scenariilor, distribuției, locației, permiselor, asigurărilor și echipamentelor necesare, precum și a oricăror altor nevoi care apar în timpul preproducției de film. 

   

Producție audiovizuală (2): Regie de emisie 

Titular: Conf. dr. Florin Țolaș 

Descriere:  

  

Postprocesare de film și TV 

Titular: Lect. asoc. Eugen Kelemen 

Descriere:  

  

Montaj de film 

Titular: Lect. asoc. Eugen Kelemen 

Descriere:  

  

Formate media 

Titular: Lect. dr. Mihaiela Ilea 

Descriere: Cursul vizează cunoașterea și  înțelegerea conceptelor, teoriilor și metodelor de bază ale elaborării formatelor media, utilizând  informații din registrele tehnic, artistic si editorial. Procesul de producție va fi exemplificat prin formate media de succes de pe piata românească/internatională și analizat detaliat  din punctul de vedere al resurselor umane/tehnice  și  din  cel al expresivității specifice formatului. 

 

Genuri de film (2): Comedia 

Titular: Conf. dr. Nicoleta Sălcudean 

Descriere:  Cursul urmăreşte să familiarizeze studenţii cu istoria, tipologiile şi mecanismele filmului de comedie, precum și cu diferite formele de comic ale gândirii estetice tradiționale: comicul de situaţie, de caracter şi de limbaj, cărora li se va adăuga parodia, devenită în cinematografie un gen major. De asemenea, vor fi abordate aşa-numiteletipuri mixte. Se va încerca elaborarea unor tipologii naţionale ale comediei şi se va sublinia faptul că una din temele majore ale filmului de comedie este confruntarea dintre culturi şi incompatibilitatea codurilor de comunicare active în fiecare dintre ele. 

 

Teoria filmului – Filmologie (1) 

Titular: Lect. dr. Daniel Iftene 

Descriere:  Cursul oferă o introducere în principalele teorii aplicate asupra construcției narative a filmului și modalităților de producere de semnificație prin intermediul mizanscenei, imaginii, montajului și sunetului. Pe parcursul semestrului, studenții vor avea posibilitatea de a aplica teoriile studiate asupra unui corp semnificativ de producții, pentru a le descifra din perspectiva relației lor cu realitatea și cu contextul cultural și politic al momentului.  

  

Istoria filmului românesc (2) 

Titular: Lect. dr. Radu Toderici 

Descriere: Cursul oferă o panoramă cronologică a istoriei cinemaului românesc în ultimii 30 de ani, cu un accent pus pe abordarea instituțională a istoriei cinemaului. Astfel, prin prezentarea modificărilor instituționale cele mai importate de după 1989, studenții sunt încurajați să facă legături între subiectele filmelor, ritmul de producție în cele trei decenii și succesiunea unor estetici care sunt atât generaționale, cât și influențate de contextul cultural mai larg. De asemenea, este accentuat (comparativ, cu ajutorul unor exemple din cinematografiile post-socialiste) încadrarea cinemaului românesc într-un cinema al Europei de Est. 

  

Efecte speciale și tehnici de animație (opțional Imagine de film și TV) 

Titular:  

Descriere: 

  

Critică și analiză de film (opțional Imagine de film și TV) 

Titular: Lect. dr. Radu Toderici 

Descriere: Acest curs propune mai multe unghiuri posibile de interpretare ale filmului de ficțiune. Pornind de la texte canonice ale istoriei cinemaului (în special eseuri academice și texte jurnalistice), fiecare oră de curs se concentrează asupra unei alte posibile abordări ale filmului – de la o perspectivă istorică sau instituțională la aspecte țintite specific asupra unor teme cum ar fi genul, rasa sau clasa în film. Cu ajutorul unor analize făcute în timpul cursului pe o varietate de filme din epoci istorice diferite, cursul încurajează familiarizarea studenților cu tipuri diverse de cinema și opțiuni multiple de a interpreta produsele cinematografice. 

 

Scenaristica (1), adaptarea textului literar 

Titular: Lect. dr. Andrei Simut 

Descriere: Cursul isi propune o analiza atenta a conceptelor teoretice proprii studiilor de adaptare, cu o deschidere spre problemele naratogiei, dar si familiarizarea studentilor cu metodele practice pentru realizarea unui scenariu adaptat dupa o opera literara. 

 


  

Anul 2, semestrul 4 

Analiza imaginii (comun Filmologie) 

Titular: Prof. dr. Doru Pop 

Descriere: Cursul este conceput ca un curs avansat de interpretare vizuală, bazat pe principiile gramaticilor vizuale elaborate de teoriile Gestalt. Pornind de la premisa că imaginile pot fi „citite” cu ajutorul unui limbaj specific, cursul ghidează studenții în principalele tehnici interpretative, de la analiza formală, la cea iconologică, semiotică și naratologică. Cursul urmărește o serie de obiective practice și este ilustrat cu operele cele mai importante din istoria artei universale.  

  

Producţie audiovizuală (3): Filmul publicitar 

Titular: Conf. asoc. Ana Grgic 

Descriere: In this course, students will be introduced to the world of “film” advertising, a worldwide multi-billion-dollar industry, from its historical beginnings to more contemporary developments, including a discussion of critical discourses on the relationship between capitalism, consumerism, ecology and the role of advertising. Through case studies, we will analyse and discuss the purpose, the style and form and the effectiveness of different promotional videos used in product marketing campaigns for a variety of fields and industries, such as film trailers or TV commercials. Students will be familiarised with the different stages of audiovisual production of film and TV advertising (from concept to pitch to the result) and learn how to research, conceive, plan and create a promotional video for a specific purpose.  

În cadrul acestui curs, studenții vor fi aclimatizați cu industria publicității de film, o industrie globală de miliarde de dolari, de la începuturile sale până la cele mai recente forme contemporane de dezvoltare. Cursul propune și un dialog despre discursurile critice ce vizează relația dintre capitalism, consumerism, ecologie și rolul publicității. Prin intermediul studiilor de caz, vom analiza și discuta miza, stilul, formele și eficiența diferitelor tipuri de clipuri de promovare folosite în campanii publicitare dintr-o varietate de domenii și industrii, precum trailere și reclame TV. Studenții vor fi familiarizați cu diferite stadii din producția de publicitate de film și reclame TV (de la noțiune abstractă, la propunere și la rezultat) și vor învăța tehnici de cercetare și de elaborare a unui clip promoțional pentru scopuri specifice date. 

    

Producţie audiovizuală (4): Imagine de film  

Titular: Conf. dr. Alexandru Sterian 

Descriere: Scopul cursului este de aprofundare a terminologiei de filmare și de detaliere a conceptelor estetice în imaginea de film. Utilizarea unor atmosfere specifice create prin intermediul compoziției, luminii și a culorii dar și exemplificarea unor tendințe actuale vor deschide studenților posibilitatea de a aplica punctual elemente de construcție a atmosferei cadrului și a filmului. 

  

Iluminare și exponometrie 

Titular: Conf. dr. Alexandru Sterian 

Descriere: Cursul urmăreşte aprofundarea noțiunilor de sensitometrie și exponometrie pentru studenții de la specializarea Imagine de Film si TV și aplicarea acestora în practica filmării. Înţelegerea diferențelor dintre formatul analog și digital în ceea ce privește redarea culorilor, a contrastului și a strălucirilor captate într-un workflow mixt sau integral digital, de la momentul captării până la distribuție. 

  

Scenografie de film și TV 

Titular: Lect. dr. Ligia Smarandache 

Descriere: După însușirea unor noțiuni de stilistică a formelor prin abordarea principalelor curentele din arhitectură și design (de la arhitectura religioasă la cea postmodernă), cursul abordează probleme specifice de scenografie precum realizarea spațialității cu ajutorul formelor, a luminii sau a contrastelor de culoare și textură. De asemenea, un număr de cursuri va fi dedicat diferențelor sau relațiilor dintre scenografia de teatru film sau televiziune. În cadrul cursurilor practice se vor face improvizații cu obiecte de mobilier date si realizarea unei machete de design scenografic pentru film sau performance. 

 

Producție audiovizuală (4): Atelier de film  

Titular: Conf. asoc. Adrian Sitaru / Radu Jude 

Descriere: Oferă cunoștințe ale etapelor și a metodei de lucru în producerea unui scurt metraj de ficțiune de autor, folosind în mod creativ și deliberat elemente de expresie originale, personale, specifice filmului de autor. 

  

Colaborare regizor-actor 

Titular: Conf. asoc. Adrian Sitaru 

Descriere: Dezvoltă abilitatea de a găsi actorii potriviți unui proiect de film, de a lucra cu actorii pe un scenariu dat, dar și abilitatea de a lucra improvizând cu actorii. De asemenea, cursul pregătește și  lucrul cu actori neprofesioniști. 

  

Producție audiovizuală (4): Montaj de film 

Titular: Lect. asoc. Eugen Kelemen 

Descriere:  

 

Tehnici digitale: grafică pentru film și televiziune 

Titular: Lect. dr. Ligia Smarandache 

Descriere: Acest curs abordează noțiuni de plastica vizuală in designul de compoziții în mișcare cu aplicabilitate în realizarea identității vizuale a emisiunilor TV si a genericelor de film. Noțiunile de dinamica a elementelor tipografice de text și prelucrarea grafică a imaginii video vor fi predate împreuna cu însușirea competențelor de utilizarea a programului Adobe After Effects (nivel mediu). În cadrul temelor practice studenții vor realiza un generic de film împreună cu creditele finale si vor realiza animații de logo-uri. 

 

Sound design. Mixaj sunet 

Titular:  

Descriere:  

  

Producție audiovizuală (2): Programe audiovizuale 

Titular: Lect. dr. Mihaiela Ilea 

Descriere: Cursul propune  trecerea in revistă a metodologiei de producție  audiovizuală, relevând  procesul de elaborare a unui asemenea produs, pornind de la idee pâna la forma sa finită, evidentiind particularitatile  unor programe audiovizuale. De asemenea,  se va pune accentul pe formarea abilitatilor  specifice  de recunoastere și analiză, precum și posibilitatea de transpunere editorială ăn imagini/sunet  a unui concept, a realizarii acestuia și  a  operatiunilor  tehnice și artistice  care decurg din metodologia de producție  audiovizuală specifică mass-media. 

    

Genuri de film (4): Horror,  fantasy 

Titular: Prof. dr. Ioan Pop-Curșeu 

Descriere:  Cursul acesta își propune o abordare multi-nivelară a două genuri cinematografice majore: horror și fantasy. Sunt analizate rădăcinile lor antropologice și literare, dezvoltările în cinema și modalitățile complexe în care influențează spectatorii. Grilele teoretice utilizate pentru analiză sunt originale și flexibile, rezultând din însăși natura materiei abordate. Seminarul își schimbă contururile an de an, axându-se – alternativ – pe aprofundarea unui sub-gen aparte (analizat însă în relație cu alte sub-genuri): filmul cu vampiri; filmul cu teme oculte, magice, vrăjitorești; filmul cu vârcolaci; diversele sub-genuri ale filmului fantasy etc. 

 

Filmul şi industriile creative (opțional Imagine de film și TV, comun Filmologie) 

Titular: Conf. dr. Nicoleta Sălcudean 

Descriere:  Cursul oferă studenților o imagine de ansamblu asupra industriilor creative: în special legată de industria filmului. De asemenea, cursul ajută studenții să analizeze industriile creative la intersecția contextului socio-cultural cu cel al noilor tehnologii, precum și al economiei creative. Cursul va familiariza studenții cu conceptele de clasă creativă, economie creativă, politici culturale, orașe creative, rețea, clustere creative, branding cultural, festivaluri de film etc. 

 

Scenaristică: Structuri narative în film 

Titular: Lect. dr. Delia Enyedi (Marchiș) 

Descriere: Cursul panoramează principalele structuri narative specifice artei cinematografice. Abordarea intersectează modele narative specifice teatrului cu dezvoltarea industriei americane de film, echilibrează dominația structurii clasice hollywoodiene cu exemple de structuri narative etnice și, în final, sintetizează cercetările privind structurile unificatoare. Studentul va dezvolta abilități analitice și practice în raport cu normele de compoziție narativă în cinema. 

 

Video Art și filmul experimental 

Titular: Lect. dr. Horea Avram 

Descriere: Cursul are ca scop explorarea și analiza expresiei artistice în filmul experimental și arta video, înțelese într-o accepțiune largă. Cursul urmărește în mare desfășurarea cronologică a fenomenelor artistice discutate, de la avangarda istorică la media digitală mobilă, însă fiecare curs este structurat în jurul unei teme și a unor problematici teoretice specifice. O importanță aparte se acordă explicării noțiunilor de experimental, alternativ, cult și underground în contextul istoric care le-a generat. Pe lângă înțelegerea riguroasă a dimensiunilor conceptuale, a mecanismelor de semnificare și a determinantelor culturale, sociale și istorice care stau la baza producerii și receptării filmului experimental și a artei video, cursul oferă studenților oportunitatea aplicării tehnicilor specifice într-un proiect practic de video art/film experimental. 

 

Politici culturale în cinema 

Titular: Conf. dr. Nicoleta Sălcudean 

Descriere:  Studenții vor învăța despre procesul de creare a politicilor la nivel european, despre influența politicilor sociale asupra directivelor europene pentru cultură, precum și despre  contextul politicilor culturale românești, directivele legate de industrii creative și rolul finanțărilor europene în acest proces, advocacy și lobby.  

 


 

Anul 3, semestrul 5  

Istoria filmului românesc contemporan  

Titular: Lect. dr. Radu Toderici 

Descriere: Cursul oferă o panoramă cronologică a istoriei cinemaului românesc în ultimii 30 de ani, cu un accent pus pe abordarea instituțională a istoriei cinemaului. Astfel, prin prezentarea modificărilor instituționale cele mai importate de după 1989, studenții sunt încurajați să facă legături între subiectele filmelor, ritmul de producție în cele trei decenii și succesiunea unor estetici care sunt atât generaționale, cât și influențate de contextul cultural mai larg. De asemenea, este accentuat (comparativ, cu ajutorul unor exemple din cinematografiile post-socialiste) încadrarea cinemaului românesc într-un cinema al Europei de Est. 

  

Comunicare nonverbală în audiovizual  

Titular: Prof. dr. Doru Pop 

Descriere: Cursul familiarizează studenții cu cele mai importante elemente ale comunicării nonverbale, prezentând codurile nonverbale (kinetice, gestuale, proxemice) care contribuie la o mai bună înțelegere în procesele interacțiunii umane. Componentele cele mai importante ale cursului sunt înțelegerea rolului acestor coduri în formele de expresivitate interpersonală, în comunicarea media și în producția cinematografică. 

  

Producție audiovizuală (5): Filmul documentar   

Titular: Prof. dr. Xantus Gabor 

Descriere: 

  

Optică şi aparatură de filmat 

Titular: Conf. dr. Alexandru Sterian 

Descriere: Cursul urmărește aprofundarea noțiunilor de Optică și Aparatură de filmare în actuala eră digitală. Modificarea formatelor de captare se bazează pe aceleași principii imuabile utilizate deopotrivă în era analogă și digitală deci, principiile formării imaginii sunt neschimbate. Domeniul aparaturii de captare digitală evoluează accelerat, schimbarea de rezoluții în întregul workflow afectează laolaltă etapa de conceptualizare din momentul filmării și procesul de postproducție unde, formatele livrate în diferite medii pot modifica semnificativ mesajul vizual al filmului. 

  

Tehnici regizorale 

Titular: Conf. asoc. Adrian Sitaru / Radu Jude 

Descriere: Dezvoltă abilitatea de a alege actorii și lucrul cu ei atât în etapa repetițiilor cât și a filmării, capacitatea de a interpreta textul scenariului, de a crea un concept și a formula o temă. Dezvoltă creativitatea și posibilitățile de adaptare ale proiectului de film la condițiile impuse de buget și timp. 

  

Efecte speciale și tehnici de animație 

Titular:  

Descriere:  

  

Producție audiovizuală (4): Teleplay 

Titular: Lect. dr. Mihaiela Ilea 

Descriere: Cursul are in vedere cunoasterea  teoretică a elementelor definitorii ale teleplay-ului si  elaborarea corectă a unui design care definește specificitățile structurii și etapele unei asemenea productii, abordand astfel domeniul televiziunii de fictiune. 

 

Scenaristică pentru televiziune 

Titular: Lect. dr.Andrei Simuț 

Descriere: Cursul incearca sa combine partea teoretic-analitica, recapituland si aprofundand concepte si probleme ale fundamentelor scenariului, dar si prezentand probleme specifice ale constructiei scenariului de serial pentru televiziune, cu partea practica, de scriere efectiva a unui scenariu de episod-pilot, lasand studentilor libertatea de a-si alege ideile,subiectele si parcursul creativ, stimulandu-le creativitatea, oferind posibile solutii pentru potentialele impasuri in acest proces. 

  

Genuri de film (4): Science fiction 

Titular: Lect. dr. Andrei Simuț 

Descriere:  Disciplina isi propune sa clarifice problema genului science fiction, definirea lui, situarea in ansamblul genurilor invecinate si in raport cu industria de film, dar si sa evidentieze importanta lui crescanda in contextul avansului galopant al tehnologiei, vazandu-l ca un mod de reflectie important asupra acesteia, mai ales prin exemplele sale valoroase. Cursul este un prilej de dialog interdisciplinar cu literatura Sf, dar si un mod de a stimula imaginatia studentilor, capacitatea de a scrie scenarii sf sau de a analiza critic filmele sf, de a le relationa cu imaginarul distopic sau apocaliptic. 

  

Atelier de producție film/video (1) 

Titular: Lect. dr. Mihaiela Ilea 

Descriere: Cursul propune o prelegere tip selectie de  analize detaliate  ale  unor secvente din filmele autorilor canonici și nu numai, punând accent pe  perspectiva esteticii regizorale, filmare si montaj. De asemenea, se va urmări cunoașterea teoretică și practică a  logisticilor de creație si producție specifice etapelor realizării unei producții de film /tv . 

  

Mass-media și politica 

Titular: Prof. dr. Doru Pop 

Descriere: Cursul introduce studenții în principalele teorii ale ideologiei, cu o atenție deosebită asupra relației dintre ideologiile politice și sistemele media, în principal cinematograful. Cursul explorează modalitățile în care marile ideologii politice influențează reprezentările cinematografice și felul cum sistemele politice afectează interacțiunile noastre sociale. O atenție specială este acordată relației dintre film și politică, discuțiile individuale fiind plasate în contextul unei teorii politice majore (liberalism, marxism, conservatorism etc.).  

  

Sociologie cinematografică 

Titular: Conf. dr. Nicoleta Sălcudean 

Descriere:  Cursul are ca obiectiv general familiarizarea studenţilor cu teoriile sociologice și aplicarea lor în analiza de film. Se urmărește discutarea aspectelor legate de sociologia cinematografică din perpectiva iconografiei, a convențiilor sociale, a ideologiilor. Studentii vor fi capabili să înțeleagă și identifice perspectiva sociologică în studiile de film și modul în care sociologii pot utiliza filmul ca mijloc de investigare a interacțiunilor sociale și a societății în care trăim. Pe parcursul întîlnirilor se vor analiza, din perspectiva tematicilor sociologice, filme din genuri diferite, din spaţii geografice şi socio-culturale diferite. 

  

Muzică de film 

Titular:  

Descriere: 

 


 

Anul 3, semestrul 6 

Elaborarea lucrării de diplomă  

Titular: Asist. dr. Ion Indolean 

Descriere: Cursul asigură universul metodologic pentru studenţi în vederea pregătirii şi susţinerii lucrărilor de licență. În perspectivă reprezintă punctul de pornire pentru cei care doresc să se implice în studiile masterale, doctorale, în cercetarea ştiinţifică avansată, asigurând competenţe necesare în acest sens. Concret, cursul parcurge subiecte precum: etica academică; normele de citare; structurarea licenţei; metode de analiză de conţinut; metode de cercetare. 

 

Etică și legislație în audiovizual (comun Filmologie)  

Titular: Lect. asoc. Ioana Lascăr 

Descriere: 

 

Cultură și antropologie vizuală (comun Filmologie) 

Titular: Prof. dr. Ioan Pop-Curșeu 

Descriere:  Cursul își propune să abordeze chestiuni legate de istoria, antropologia și estetica culorii, menite să sensibilizeze studenții înscriși pe o traiectorie practică, dar și pe aceia înscriși pe o traiectorie teoretică față de importanța cromaticii în viața socială și în arte. Materia se împarte în trei părți principale: prima se referă la percepția culorilor, la discursul despre culori și la folosirea culorii în viața cotidiană și în arte; a doua are ca obiect simbolistica culorilor, pornind de la un model construit de antropologul Michel Pastoureau; a treia – cea mai consistentă – se axează pe discutarea esteticii cromatice în cinema, atât din punct de vedere istoric, cât și tipologic. Cele trei părți ale cursului sunt gândite în interdependență.   

  

Marketing și management în audiovizual (comun Filmologie) 

Titular: Lect. asoc. Ioana Lascăr 

Descriere:  

 

Producţia proiectului de licenţă 

Titular: Lect. dr. Ligia Smarandache 

Descriere: 

  

Filmul în era digitală 

Titular: Lect. dr. Delia Enyedi (Marchiș) 

Descriere: Cursul analizează mutațiile produse de tehnologia digitală în producția, distribuția și receptarea filmului în era post-media. Discutarea unor concepte specifice derivate din domeniile filmului timpuriu, inteligenței artificiale sau realității virtuale îi va permite studentului să le utilizeze ca instrumente analitice în raport cu istoria și perspectivele cinemaului. 

  

Genuri de film (5): Video Art și experimental 

Titular: Lect. dr. Horea Avram 

Descriere: Cursul are ca scop explorarea și analiza expresiei artistice în filmul experimental și arta video, înțelese într-o accepțiune largă. Cursul urmărește în mare desfășurarea cronologică a fenomenelor artistice discutate, de la avangarda istorică, la media digitală mobilă, însă fiecare curs este structurat în jurul unei teme și a unor problematici teoretice specifice. O importanță aparte se acordă explicării noțiunilor de  experimental, alternativ, cult și underground în contextul istoric care le-a generat. Pe lângă înțelegerea riguroasă a  dimensiunilor conceptuale, a mecanismelor de semnificare și a determinantelor culturale, sociale și istorice care stau la baza producerii și receptării filmului experimental și a artei video, cursul oferă studenților oportunitatea aplicării tehnicilor specifice într-un proiect practic de video art/film experimental. 

 

Atelier de producție film/video (2) 

Titular: Conf. dr. Marius Șopterean 

Descriere:  

  

Scenaristică (4): Filmul de nonficțiune 

Titular: Lect. dr. Andrei Simuț 

Descriere: Cursul isi propune sa fie o intruducere utila si functionala in tipurile de film de nonfictiune, cu accent pe filmul documentar, acordand importanta si metodelor analitice, dar si celor menite sa stimuleze creativitatea in directia conceperii proiectelor de film documentar. 

  

Teoria filmului – Filmologie 

Titular: Lect. dr. Radu Toderici 

Descriere: Cursul încearcă să familiarizeze studenții cu câteva dintre numele cele mai importate ale criticii de film din toate epocile – în special americane, dar fără a ocoli exemple europene (François Truffaut, Serge Daney) sau autohtone (Alex. Leo Șerban). Alcătuit și ca un curs cu ambiții practice, prin exerciții de close reading a unor texte canonice și exerciții de compoziție care urmăresc diferite aspecte ale scrierii unui text de specialitate despre cinema, el dorește să familiarizeze studenții care nu au mai avut ocazia să scrie un text neacademic despre film cu noțiuni referitoare la compoziție și stil. 

  

Etică academică 

Titular: Prof. dr. Rodica Mocan 

Descriere: 

  

Arhivă, jurnal, memorie în structuri filmice 

Titular: Lect. dr. Mihaiela Ilea 

Descriere:  Cursul are ca principale obiective cunoașterea și analiza unor paradigme ale reprezentării realității vieții personale și  memoriei  în cinematografie și media, prin câteva exemple semnificative (film autobiografic, jurnal vizual sau extensii ale acestuia, interviu mărturie, produse audiovizuale specifice de tip martor sau relatare). 

 

Iluminare si exponometrie 

Titular:  conf. dr. Florin Țolaș 

Descriere: Obiectivul principal al disciplinei este insusirea abilitatilor de utilizare in scop creativ a tehnicilor de iluminare si a aparaturii specifice din domeniul filmului si a televiziunii. 

Cursul urmareste aprofundarea cunostiintelor legate de crearea atmosferei prin lumina, de stilurile de iluminare, de insusirea cunostintelor legate de caracteristicile aparaturii de iluminare si masurare a expunerii. 

Disciplina are un caracter atat teoretic cat si practic, cursul incluzand exercitii filmate in echipa si individuale (in decoruri interioare si exterioare). 

 

[:]